06-04-2017

Programul Rabla 2017 începe în 24 aprilie: casarea unei mașini, recompensată cu minim 6.500 lei

Programul Rabla 2017 va începe în 24 aprilie, atunci când proprietarii care își vor casa mașinile mai vechi de 8 ani vor primi un tichet de cel puțin 6.500 de lei, la care se pot adăuga numeroase bonusuri. Programul Rabla are în sfârșit o dată de lansare pentru ediția 2017. La predarea mandatului de ministru al Mediului, Daniel Constantin a anunțat că Rabla 2017 va începe oficial în 24 aprilie. Astfel, programul de reînnoire a parcului auto va demara cu aproape două luni mai devreme de anul trecut, când startul a avut loc abia în luna iunie. Vă reamintim că, pentru ediția din acest an, prima de casare va rămâne la 6.500 de lei (circa 1.400 de euro). Principala noutate comparativ cu anul trecut este obligativitatea ca mașina achiziționată prin programul Rabla să emită cel mult 130 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, iar această valoare va scădea la 120 de grame în 2018 și la 110 grame în 2019. În plus, proiectul prevede acordarea unui bonus de 1.500 de lei (330 de euro) în cazul în care mașina emite cel mult 98 grame CO2/km, iar acest prag urmează să scadă la 96 de grame în 2018 și la 95 de grame în 2019. Programul Rabla include și componenta Rabla Plus, care prevede că, la achiziționarea unei mașini electrice, statul va acorda un bonus în valoare de 45.000 de lei, echivalentul a aproape 10.000 de euro. În plus, în cazul achiziționării unei mașini plug-in hybrid (cu încărcare la priză) care emite cel mult 50 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, bonusul acordat este de 20.000 de lei, adică circa 4.400 de euro.     sursa: automarket.ro
Volkswagen Suzuki Skoda Mazda Opel Citroen MG Honda