
26-05-2016
”Rabla” și ”Rabla Plus” 2016 demarează cu etapa validării producătorilor/dealerilor auto în program
Administrația Fondului pentru Mediu anunţă deschiderea sesiunii de depunere a
dosarelor în vederea validării producătorilor, importatorilor de autoturisme şi
distribuitorilor pentru Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național și
Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin
promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic,
în perioada 30 mai – 03 iunie 2016.
Condițiile de participare la Programul ”Rabla” și ”Rabla Plus”, precum și
documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în
ghidurile de finanțare a celor două programe, publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 397/25 mai 2016 și pe site-ul Administrației Fondului pentru
Mediu (www.afm.ro), la secțiunile aferente programelor.
Termenul limită de depunere a dosarelor în vederea validării este 03 iunie
2016, urmată de etapa analizei dosarelor, termenul legal de depunere și
soluționare a contestațiilor și publicarea pe site a listei producătorilor/dealerilor
auto validați.
Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi
să participe în anul 2016 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional și
Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin
promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic
precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi
tratare a vehiculelor scoase din uz, vor fi publicate pe site-ul AFM.
sursa: Biroul Comunicare al Administrației Fondului pentru Mediu - www.afm.ro